← Articole

Articol · Gramatică · 4 min

De sau het? Cum știi ce articol folosești în olandeză

Regulile sigure, excepțiile și capcana românilor – cu exerciții gratuite.

de Julia ·

De sau het? Hai să vedem! 🦔

De ce e atât de greu?

Dacă înveți olandeză, ai dat sigur de întrebarea asta: de huis sau het huis? De boek sau het boek? E una dintre cele mai frecvente greșeli – și la începători, și la cei care locuiesc de ani buni în Olanda.

Eu am făcut greșeala să nu învăț cuvintele cu articol, așa că toate erau cu de pentru mine, până am început să-mi dau seama că asta îi deranja pe olandezi și mă corectau. De atunci am învățat toate substantivele cu articol cu tot și am învățat regulile.

Olandeza are două articole hotărâte: de și het. Problema e că nu există o regulă care să funcționeze pentru toate cuvintele. Vestea bună: aproximativ două treimi dintre substantive folosesc de, iar pentru restul există câteva indicii foarte sigure. În acest articol îți arătăm cele mai utile reguli, explicate pe românește.

Când folosim HET

Cuvintele cu het sunt mai puține, așa că merită să îți amintești grupele lor:

Reguli pentru het
RegulaExemple
Diminutivele (-je, -tje, -pje, -etje) – mereu het
het meisje, het huisje, het kopje, het boompje
Cuvinte care încep cu be-, ge-, ver-, ont- (de obicei)
het begin, het gesprek, het verhaal, het ontbijt
Terminația -ment
het moment, het document, het parlement
Terminația -um
het museum, het centrum (excepție: de datum)
Terminația -isme
het toerisme, het optimisme
Limbile
het Nederlands, het Roemeens, het Engels
Metalele și materialele
het goud, het zilver, het hout
Verbele folosite ca substantive
het eten, het leven, het lezen

Când folosim DE

Dacă un cuvânt nu intră într-una din grupele de mai sus, șansele sunt mari să fie de. Aceste indicii te ajută să fii sigur(ă):

Reguli pentru de
RegulaExemple
Persoane și profesii
de man, de vrouw, de leraar, de dokter (excepție: het kind)
Terminația -ing
de woning, de vergadering, de opleiding
Terminația -heid
de gezondheid, de vrijheid
Terminația -teit
de universiteit, de kwaliteit
Terminația -tie
de informatie, de politie, de situatie
Terminația -ij
de bakkerij, de partij
Terminația -te
de ziekte, de liefde
Râurile, copacii, literele și cifrele
de Rijn, de eik, de a, de drie

La plural: mereu DE

Aici olandeza e generoasă: toate substantivele la plural folosesc *de. Het huis → de huizen. Het kind → de kinderen*. Deci, dacă nu știi articolul, uneori poți „ocoli” problema folosind pluralul.

Cum înveți de și het mai ușor

  1. 1Învață fiecare cuvânt nou cu articolul lui: nu huis, ci het huis.
  2. 2Începe cu regulile sigure: diminutivele (het) și terminațiile -ing, -heid, -tie (de).
  3. 3Când nu știi, alege *de – ai șanse de aproximativ 2 la 3 să nimerești
  4. 4Exersează des, puțin câte puțin: 5 minute pe zi fac mai mult decât o oră pe săptămână.

Testează-te!

1 / 5

___ huisje

2 / 5

___ vergadering

3 / 5

___ museum

4 / 5

___ vrijheid

5 / 5

___ Nederlands

Exersează gratuit

Pe Olandeza pentru Români poți exersa gratuit, fără cont:

Succes și veel plezier! 🦔